Spania: Primul caz de microcefalie legat direct de virusul Zika, la un nou-născut

Publicat: 06 05. 2016, 12:02
foto: voanews.com

Potrivit autorităților sanitare din Cazalonia, primul caz de microcefalie legat direct de virusul Zika a fost descoperit la un nou-născut din Spania, arată abcnews.go.com.

O femeie gravidă a fost infectată cu Zika și Dengue, iar fătul prezintă mai multe malformații, a explicat agenția spaniolă de sănătate prin intermediul unui comunicat.

Acesta ar reprezenta primul caz de microcefalie legat direct de virusul Zika într-o țară în care există 105 persoane contaminate, dintre care 13 femei gravide.

Toate (cazurile) au fost detectate la persoanele originare sau care au vizitat țările afectate și, prin urmare, este vorba despre cazuri importate, arată Ministerul Sănătății.

Acest anunț vine în contextul în care, la începutul lunii februarie, Organizația Mondială a Sănătății a sugerat studierea unei posibile legături între Zika și cazurile de malformații congenitale.