Începând cu prima zi a lunii iulie, Spania va permite circulaţia liberă a cetăţenilor europeni, continuând să ridice, progresiv, restricţiile de călătorie în terţe ţări, scrie EFE.
În acest sens, Ministerul de Interne spaniol a publicat, marţi, o notă cu noile categorii de călători exceptaţi de la restricţiile de deplasare.
Totodată, va fi permisă circulaţia persoanelor care deţin permise de rezidenţă sau vize de şedere de lungă durată eliberate de statele membre UE şi de cele din spaţiul Schengen, care nu vor mai fi verificate dacă se îndreaptă direct spre localitatea de reşedinţă.
Și studenţii sau lucrătorii cu calificare înaltă, a căror activitate este necesară şi care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă, sunt exceptați de restricții.
De precizat este faptul că nu vor fi acceptaţi, din motive de ordine şi sănătate publică, cetăţeni din terţe ţări, cu excepţia celor care rezidă în UE, în statele asociate spaţiului Schengen, în Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino.
În Spania vor mai putea intra titularii de vize de lungă durată eliberate de un stat membru sau asociat spaţiului Schengen, lucrătorii transfrontalieri şi profesionişti în domeniul medical, inclusiv investigatori sanitari şi cei care asistă persoanele în vârstă sau care se întorc în ţară după ce au realizat o activitate profesională în străinătate.
De asemenea, vor putea intra în țară și persoane care călătoresc din motive familiale şi care dispun de documentele necesare sau persoane aflate în situaţii de forţă majoră.
De cealaltă parte, restricţiile nu se aplică transportului de mărfuri, transportului maritim sau activităţilor din domeniul pescuitului şi nici transportului aerian comercial.
Totodată, ele nu se aplică personalului diplomatic, consular, organizaţiilor internaţionale, militarilor, protecţiei civile, membrilor organizaţiilor umanitare sau studenţilor care învaţă în statele membre sau asociate Schengen şi care deţin permisele sau vizele necesare.
Cu toate acestea, documentul nu face încă referire la ţările considerate sigure, pentru care statele UE îşi vor redeschide frontierele, însă Ministerul de Interne din Spania îi desemnează pe cetăţenii din UE drept beneficiari ai circulaţiei libere.
Dealtfel, Spania şi-a deschis deja frontierele cu ţările din spaţiul Schengen încă la 21 iunie, ziua încheierii stării de alertă, cu excepţia Portugaliei, fapt ce se va petrece de la 1 iulie.
Cu caracter temporar, rămân închise punctele terestre de intrare şi de ieşire în Spania prin oraşele nord-africane Ceuta şi Melilla.
Cercetătorii Universității din Barcelona au găsit urme ale coronavirusului în probe ale apelor uzate colectate în Barcelona încă în martie 2019.
Dacă descoperirea lor va fi confirmată de alte studii independente, atunci aceasta va deveni cea mai timpurie dovadă a prezenței SARS-CoV-2, informează El Mundo, deoarece, până acum, se știa că virusul își are originea într-o piață din orașul chinez Wuhan.
Mai exact, Cercetări efectuate până acum în Spania indicau prezența coronavirusului pe teritoriul acestei țări din 15 ianuarie 2020, dar se pare că el circula deja în Barcelona încă din 12 martie 2019. Specialiștii spanioli au găsit virusul într-un eşantion de ape uzate colectate în acea perioadă. Tot mai multe cercetări efectuate la nivel european arată că virusul a circulat pe continent cu mult înainte de datele cunoscute inițial, iar analiza apelor reziduale oferă tot mai multe indicii în acest sens.
Rezultatele cercetării au fost publicate temporar pe Medrxiv și, dacă vor fi confirmate de un studiu independent, atunci aceasta ar fi cea mai timpurie dovadă a prezenței virusului COVID-19 pe planetă.