Spania interzice unele munci în aer liber din cauza schimbărilor climatice

Publicat: 10 05. 2023, 19:40
Cele mai multe țări depind pentru aproximativ jumătate din aprovizionarea cu apă de evaporarea apei din țările vecine, sursă foto: captură YT

Ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, a anunțat miercuri, 10 mai, că unele activităţi de muncă realizate în aer liber vor fi interzise, informează Reuters. Decizia face parte dintr-un pachet de măsuri pe care Guvernul condus de socialişti îl va aproba joi, ca reacţie la seceta prelungită ce afectează în prezent mai multe regiuni ale Spaniei.

Curăţenia stradală şi agricultura sunt cele două munci care se fac dificil în condiții de caniculă severă

Interdicţia va intra în vigoare atunci când agenţia naţională de meteorologie din Spania (AEMET) va emite o alertă de vreme severă sau un avertisment privind un risc extrem de temperaturi ridicate.

Decizia a fost luată după ce Spania a înregistrat cel mai secetos început de an din istoria înregistrărilor sale meteorologice, înregistrând mai puţin de jumătate din cantitatea medie de precipitaţii în primele patru luni din 2023.

Măsura va afecta activităţile de muncă realizate în aer liber, precum curăţenia stradală şi agricultura, a adăugat ministrul spaniol al Muncii.

”Am văzut deja multe episoade, unele cu siguranţă chiar foarte severe, în domeniul curăţeniei şi al colectării de deşeuri, când anumiţi muncitori au murit din cauza insolaţiei”, a declarat Yolanda Diaz în faţa jurnaliştilor spanioli.

Pentru a se adapta la căldură, autorităţile din anumite regiuni spaniole, precum Andaluzia şi Madrid, le permit deja elevilor să plece mai devreme acasă în timpul valurilor de căldură.

Bazinele de acumulare ale Spaniei se află în prezent sub pragul de 50% din capacitatea lor de stocare, în timp ce nivelul rezervelor de apă a scăzut la aproximativ 25% în regiunea sudică Andaluzia şi în regiunea nord-estică Catalonia, două dintre cele mai afectate provincii spaniole.