Liderii guvernului regional al Cataloniei și ai partidului de opozție ERC au ajuns, marți, la un acord, prin care s-a stabilit convocarea unui referendum privind autodeterminarea Cataloniei în 2014
„Am ajuns la un acord pentru a convoca referendumul în 2014”, a declarat pentru AFP Sergi Sol, şeful serviciului de presă al ERC. „Există un acord” care prevede convocarea unui referendum „în cursul anului 2014”, a confirmat un purtător de cuvânt al CiU. „Nu există încă o dată precisă”, a adăugat ea.
Cele două partide au subliniat, totuşi, ca referendumul ar putea fi amânat dacă vor exista motive pertinente pentru aceasta.
„Au stabilit data, s-au pus de acord asupra anului 2014 şi există o anexă (a acestui acord) care spune că în caz de forţă majoră se poate, cu acordul celor două părţi, amâna” referendumul, a declarat Sol.
Pentru acesta însă, „singurul motiv care ar putea întârzia convocarea (referendumului) ar fi căderea unei bombe atomice”.