Spania: 4 morți și mai mulți răniți după ce un nuntaș nervos a intrat cu mașina prin ușa restaurantului (VIDEO)
Patru oameni au murit în Madrid, Spania, după ce un nuntaș nervos a intrat cu mașina prin ușa restaurantului în care avea loc petrecerea. Alte patru persoane sunt acum în stare gravă și încă zece au diverse răni. Bărbatul a fost arestat.
O nuntă s-a transformat într-o tragedie, în Spania
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, ar fi avut un conflict cu alți nuntași și, nervos, a intrat cu mașina sa de teren prin ușa localului în care avea loc petrecerea. În mașină cu el erau și cei doi copii ai săi de 15, respectiv 16 ani.
În autoturism a fost găsită și suma de 5.000 de euro, anchetatorii suspecând că de la bani a pornit conflictul, informează El Mundo.
Cei care au murit sunt o femeie de 65 de ani, un adolescent de 17, și doi bărbați de 37, respectiv 60 de ani. Cu toții participau la nunta unor romi.
Bărbatul în cauză a fost arestat, iar cercetările continuă.