Spaniolii sunt aşteptaţi astăzi la urne pentru a vota în cadrul alegerilor legislative.
Potrivit analiştilor din Spania, scrutinul reprezintă un mare salt în necunoscut, după eroziunea dreptei, aflate la putere, şi sosirea pe scena politică a noilor partide Ciudadanos şi Podemos.
36.000 de spanioli cu drept de vot sunt aşteptaţi să vină la urne în cadrul alegerilor legislative. Potrivit cercetărilor realizate recent, o treime dintre alegători s-ar fi declarat indecişi atunci când au fost întrebaţi despre intenţia de vot.
Alegerile legislative din Spania, marcate de sosirea noilor partide Ciudadanos şi Podemos, ar reprezenta însă sfârşitul unei ere dominată de prezenţa confortabilă a celor două partide tradiţionale – Partidul Popular al lui premierului Mariano Rajoy şi Partidul Socialist, scriu jurnaliştii de la El Pays.
„Deja am caștigat”, spun susținătorii formaţiunii Podemos, ce reprezintă stanga radicala, dar şi cei ai partidului liberal Ciudadanos.
Aceştia sunt siguri că la sfârşitul scrutinului, ale cărui prime rezultate sunt asteptate în jurul orei 22:30 a României, formaţiunile tradiţionale vor trebui să asculte cererile lor de regenerare democratică şi transparenţă, după ani de criză politică şi scandaluri de corupţie.
Conform sondajelor, Partidul Popular lui Mariano Rajoy, căruia scorul de 45% la precedentele alegeri i-a asigurat majoritate confortabilă de 186 de mandate în parlament, ar putea acum să nu depăşească 30% şi să fie obligat să guverneze în minoritate.
Nici Partidul Socialist nu este sigur că îşi va putea menţine locul al doilea, cu mai puţin de 20% din intenţiile de vot. Totul, după criza financiară care a măcinat ţara, politicile de austeritate şi o rată a şomajului în creştere, care a ajuns acum la 21%.
În strada, toate aceste probleme s-au tradus prin proteste care au pornit în 2011. Indignarea a mii de manifestanţi a găsit, însă, o expresie politică, spun analiştii, şi anume noul partid anti-austeritate Podemos, condus de Pablo Iglesias.
S-a impus totodată şi Ciudadanos, la sefia căruia se află din 2006 Albert Rivera.
Conform ultimelor sondaje, Podemos ar putea avea cel mai mult de câştigat în urma alegerilor legislative, sosind pe locul doi şi luând locul Partidul Socialist.