Soții Obama au devenit proprietari la Washington: Cum arată casa de 8,1 milioane dolari (FOTO)

Publicat: 01 06. 2017, 19:59

Fostul președinte american Barack Obama și soția sa Michelle au achiziționat pentru 8,1 milioane de dolari locuința luxoasă de la Washington în care stăteau cu chirie de la plecarea lor de la Casa Albă, a relatat miercuri cotidianul Washington Post, citat de Agerpres.

Casa de circa 800 de metri pătrați este situată în luxosul cartier Kalorama, unde locuiesc numeroase alte personalități precum Ivanka Trump și soțul său Jared Kushner, șeful diplomației americane Rex Tillerson sau Jeff Bezos care conduce Amazon și Washington Post.

Printre alți foști locatari ai Casei Albe, situată la 3 kilometri, care au trăit în Kalorama se numără Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt și Herbert Hoover.

În ceea ce îi privește pe soții Obama, care au mers din ianuarie în diferite destinații exotice frecventate de miliardari, ei dispun de venituri confortabile. Fostul președinte și soția sa au încheiat un contract record cu editura Penguin Random House, care prevede apariția unei cărți a fiecăruia dintre ei, pentru o sumă de peste 60 de milioane de dolari!

Obama a negociat de asemenea să susțină un discurs în cadrul unei conferințe organizate de o mare bancă de investiții de pe Wall Street pentru o sumă de 400.000 de dolari.

Fostul președinte democrat și soția sa au spus că intenționează să rămână în capitala federală americană timp de cel puțin doi ani, perioadă în care fiica lor cea mică, Sasha, termină liceul.

"Prin urmare, era logic pentru ei să achiziționeze o casă decât să continue să stea cu chirie", a justificat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat citat de Washington Post.