Diversiunea pusă de la cale de comando-ul sosit la Istanbul pentru asasinarea lui Jamal Khashoggi: O SOSIE a jurnalistului iese din consulat în hainele lui şi se plimbă prin oraş (VIDEO)

Publicat: 22 10. 2018, 15:13
Foto: captură CNN

Detalii incredibile privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul au ieşit la iveală.
Jurnaliştii de la CNN au obţinut o filmare a anchetatorilor turci care îl arată pe unul dintre cei 15 membri ai echipei care ar fi fost trimisă să-l asasineze pe ziarist.

Bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce se plimba prin oraș îmbrăcat în hainele pe care Khashoggi le purta atunci când a intrat în consulatul Arabiei Saudite.
Individul iese din consulat îmbrăcat în hainele jurnalistului, pe ușa din spate a clădirii. El pare să fie deghizat astfel încât să semene cu jurnalistul saudit asasinat și poartă ochelari și o barbă falsă, scrie digi24.ro.

Același individ este surprins în imagini, câteva ore mai târziu, în preajma Moscheei Albastre.
Potrivit unui oficial turc, bărbatul din imagini ar fi Mustafa al-Madani, unul dintre cei 15 membri ai echipei trimise să îl asasineze pe jurnalistul saudit.

Filmarea publicată pare să indice că autoritățile saudite ar fi încercat să creeze o diversiune. Madani, în vârstă de 57 de ani, este aproximativ de aceeași înălțime și vârstă cu Khashoggi și are o constituție asemănătoare.
Un oficial turc a declarat pentru CNN că acesta ar fi fost trimis la Istanbul pentru a fi sosia jurnalistului.

Madani a mai fost surprins pe imagini intrând în consulat pe ușa principală, înaintea uciderii jurnalistului, împreună cu un complice.
Salah al-Tubaiqi, șeful medicinei legale din Arabia Saudită, a intrat în consulat în aceeași zi, iar o înregistrare audio ar demonstra că acesta l-a injectat pe ziarist cu o substanță, apoi l-a tranșat chiar într-un birou din sediul consulatului.

Arabia Saudită a recunoscut, după 18 zile de negare a implicării în dispariţia lui Khashoggi, că jurnalistul a murit „accidental”, în timpul unei altercații care a avut loc în consulat.
„Aceasta este o tragedie cumplită. Transmitem condoleanţele noastre. Empatizăm cu suferinţa familiei şi ne dorim ca acest lucru să nu se fi întâmplat. Mi-aş dori ca acest lucru să fi putut fi evitat. Din păcate, a fost făcută o greşeală uriaşă şi oribilă şi îi asigur că cei responsabili for fi judecaţi”, a transmis ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, pe Twitter.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

(Sursa video: TRT World Now / Youtube)