Război între bogații lumii pe control politic: George Soros cere înlăturarea lui Zuckerberg din fruntea Facebook

Război între bogații lumii pe control politic: George Soros cere înlăturarea lui Zuckerberg din fruntea Facebook
Foto: Hepta

Mizele politice au dus la un război între doi din cei mai bogați și influenți miliardari ai lumii. George Soros a cerut înlăturare lui Mark Zuckerberg din fruntea companiei Facebook pe motiv că prin acțiunile sale îl va ajuta pe Donald Trump să câștige un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite.

George Soros este cunoscut drept un donator important pentru candidații Partidului Democrat și un susținător al migrației și a granițelor deschisă, politică ce intră în contradicție totală cu viziunea lui Donald Trump.

Într-o scrisoare publicată în Financial Times, Soros susține că refuzul lui Zuckerberg de a elimina publicitatea electorală de pe Facebook îl ajută pe Donald Trump să fie reconfirmat ca preşedinte al Statelor Unite.

Acesta plusează și îl mai acuză pe patronul Facebook că este implicat într-un aranjament de susţinere reciprocă cu Donald Trump.

Acuzaţiile lui Soros vin într-un moment în care Mark Zuckerberg cere UE reglementări mai puţin restrictive. Şeful Facebook vrea ca conţinutul dăunător de pe platformele sociale să fie reglementat de alte reguli decât cele ce privesc companiile media şi de telecomunicaţii. În răspuns, comisarul european pentru industrie Thierry Breton a spus că Facebook trebuie să se adapteze cerinţelor Europei, nu invers, scrie Hotnews.

Soros a mai cerut şi îndepărtarea directorului de operaţiuni al Facebook Sheryl Sandberg.

De altfel, Soros este un susţinător al unor legi care să controleze reţelele sociale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`