Sondaj: 60% dintre britanici vor ca țara lor să părăsească Eurovision

Publicat: 03 05. 2016, 13:02
Foto: eurovision.tv

În privința ieșirii Marii Britanii din UE, pe baza apropiatului referendum, există un Brexit care are sprijinul clar al populației țării, adică părăsirea Eurovision, potrivit Telegraph.co.uk.

Potrivit sondajului YouGov, 60% dintre britanici vor ca țara lor să părăsească Eurovision. Astfel peste jumătate din populație dorește să iasă din concurs și în Franța, însă diferența dintre cele două tabere este relativ mică: 54% vs. 46%.

Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda și Suedia vor ca participarea la eurovision să continue. Dar dintre toate aceste țări, britanicii apreciază cel mai mult comentariile ce însoțesc spectacolul Eurovision și sunt cei mai dornici să ironizeze concursul.

Pe de altă parte, britanicii consideră că acest concurs este unul „politic”, iar victoriile se decid în funcție de sprijinul țărilor vecine și prietene pentru un concurent sau altul.