Propune şoc a americanilor pentru rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu: Palestina să formeze o confederaţie cu Iordania

Propune şoc a americanilor pentru rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu: Palestina să formeze o confederaţie cu Iordania

Idee inedită a consilierilor americani care lucrează pentru găsirea unei soluţii pentru pace în Orientul Mijlociu! Conform unei surse din Israel, citată de AFP, aceştia ar fi propus formarea unei confederaţii între Palestina şi Iordania. Această soluţie de găsire a pacei între palestinieni şi israeli ar fi fost înaintă preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Hagit Ofran, reprezentantă a organizaţiei neguvernamentale israeliene Pace Acum, a participat duminică la o întâlnire a lui Abbas cu militanţi pentru pace din Israel. Ulterior, ea a declarat agenţiei France Presse că liderul palestinian a relatat despre un dialog pe care l-a purtat la o dată neprecizată cu Jared Kushner, ginere şi consilier al preşedintelui SUA, Donald Trump, şi cu trimisul special al Washingtonului în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, scrie Agerpres.

Potrivit aceleiaşi surse, Abbas s-ar fi arătat în favoarea unei astfel de idei doar dacă din această confederaţie ar urma să facă parte şi Israelul. Acest lucru va închide cel mai sigur acest plan doarece Israelul va refuza cu siguranţă.

Biroul lui Abbas a confirmat întâlnirea cu militanţii israelieni, dar nu şi dezvăluirile despre conţinutul convorbirilor. Oficial, Autoritatea Palestiniană a întrerupt dialogul cu Statele Unite după ce preşedintele Trump a recunoscut în decembrie anul trecut Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)