Solidaritate în vremea pandemiei. Guvernatorul statului New York a lăsat audiența cu ochii în lacrimi, după ce a citit scrisoarea unui fermier. Andrew Cuomo, vizibil emoționat: „Câtă generozitate e aici? (VIDEO)

Solidaritate în vremea pandemiei. Guvernatorul statului New York a lăsat audiența cu ochii în lacrimi, după ce a citit scrisoarea unui fermier. Andrew Cuomo, vizibil emoționat: „Câtă generozitate e aici? (VIDEO)
Captură Video ABC News

Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, a lăsat audiența cu ochii în lacrimi, vineri, după ce a citit, el însuși vizibil emoționat, scrisoarea primită de la un fermier din Kansas, care i-a trimis o mască N-95 pentru a o dona unui medic sau unei asistente. Asta deși are o soție bolnavă și se teme pentru viața ei. După ce a citit scrisoarea primită, Cuomo a susținut că acest gest de generozitate este ceea ce face America atât de frumoasă. Iar gestul fermierului compensează pentru tot răul pe care suntem nevoiți să-l vedem în ultima vreme. Statele Unite au devenit epicentrul pandemiei de coronavirus, cu peste 900.000 de îmbolnăviri și peste 51.000 de decese.

Scrisoarea emoționantă a unui fermier din Kansas, citită de Andrew Cuomo

Vineri, guvernatorul statului New York a citit scrisoarea primită de la un fermier din Kansas. Dennis a trimis, odată cu scrisoarea, și o mască de protecție și i-a cerut guvernatorului să o dea unui cadru medical. Asta chiar dacă și el are nevoie de măști și are acasă o soție bolnavă, pentru care își face griji. Cuomo a citit mesajul, vizibil emoționat, apoi a lăudat gestul bărbatului.

Scrisoarea lui Dennis:

„Dragă domnule Cuomo,
Am mari dubii că vei citi vreodată această scrisoare, pentru că știu că ești teribil de ocupat din cauza dezastrului care s-a abătut asupra țării noastre. Suntem (la 26 martie) o națiune în criză. Nu e niciun dubiu.
Abordarea dumneavoastră a fost corectă. Te felicit pentru asta și mai ales pentru că ai spus adevărul, ceva ce lipsește în ultima vreme.
Sunt un fermier pensionat, care s-a retras în nord-estul Kansasului împreună cu soția sa. Ea mai are doar un plămân și, din când în când, are probleme și cu acesta. Ea mai are și diabet. Amândoi suntem trecuți de 70 de ani și, direct să-ți spun, îmi e teamă pentru ea.
Am atașat o mască N-95, ce mi-a rămas de pe vremea când lucram. Nu a fost folosită niciodată. Dacă poți, te rog să o dai unui medic sau unei asistente din orașul tău. Am mai păstrat patru măști pentru familia mea.
Te rog să faci în continuare ceea ce faci atât de bine, adică să conduci.
Cu sinceritate,
Dennis și Sharon”
.

Foto: Daily Mail

Cuomo a precizat că generozitatea fermierului e un exemplu pentru întreaga țară.

„Un fermier din nord-estul Kansasului, cu soția care are doar un plămân și diabet, are cinci măști și trimite una în New York, pentru un medic sau o asistentă. Vreți să vorbiți despre poza momentului? Cât de frumos e asta? Cât de lipsit de egoism e asta? Câtă generozitate e aici? Această generozitate e ceea ce face țara asta atât de frumoasă. Compensează pentru tot răul pe care îl vedem. Dumnezeu să binecuvinteze America!”, a declarat guvernatorul.

Guvernatorul statului New York și-a terminat conferința spunând: „Dennis, dacă ne privești, Dumnezeu să te binecuvânteze!”.

Mesajul a inundat apoi rețelele sociale, oamenii mărturisind că au rămas cu ochii în lacrimi, notează Daily Mail.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sursă Video: ABC News

SUA, epicentrul pandemiei de coronavirus

La ora publicării acestei știri, Statele Unite au cele mai multe îmbolnăviri cu coronavirus și cele mai multe decese. De la izbucnirea epidemiei, devenită între timp pandemie, 912.010 persoane de pe teritoriul american au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2, 25.568 numai în ultima zi. 92.226 de oameni s-au vindecat, dar 14.932 sunt în stare gravă. 51.453 de oameni au murit, 1.217 numai în ultima zi.

SUA au pornit cu stângul lupta cu epidemia, când însuși președintele Donald Trump a minimizat acest pericol. Avea să realizeze apoi, nu se știe în ce măsură, dimensiunile acestei crize.

Trump s-a numărat printre liderii politici care au blamat China, căci aceasta a ascuns vreme îndelungată cât de periculos e virusul apărut pe teritoriul ei. Există și acum dubii în privința cifrelor raportate de regimul de la Beijing.

Liderul de la Casa Albă a acuzat și Organizația Mondială a Sănătății că a făcut jocurile Chinei, lucru ce este tot mai reproșat OMS. Din acest motiv, a oprit finanțarea organizației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie