Soldații ruși, lăsați pe frontul din Ucraina cu uniforme groase: „E al naibii de cald și stăm fără apă. Băieții sunt îngroziți”
Soldații ruși care au invadat Ucraina au o nouă problemă. Pentru că șefii lor se așteptau la o victorie rapidă, i-au trimis pe front doar cu uniforme călduroase. Acum că i-a prins și vara pe front, ei suferă de cald. Și au rămas și fără apă.
Soldații ruși, în uniforme groase și fără apă pe frontul din Ucraina
Ucrainenii au interceptat o discuție între doi soldați ruși. Unul se plânge celuilalt că el și colegii săi au rămas fără apă și sunt nevoiți să lupte în haine groase, scrie Digi24. Pe lângă asta, sunt bombardați continuu de forțele ucrainene.
Soldat rus 1: Bună!
Soldat rus 2: Oh, salut!
Soldat rus 1: Mă auzi? În orice caz, așteptăm rotația, dar nimic nu se întâmplă. Suntem încă aici.
Soldat rus 2: La pozițiile voastre vechi?
Soldat rus 1: Cam așa.
Soldat rus 2: Deci nu e nimic distractiv și nu ești nici vesel, nu?
Soldat rus 1: Nu sunt vesel, pentru că a venit căldura de ieri. Aprovizionarea cu apă s-a oprit, stăm fără apă. Este foarte cald în ultima vreme.
Soldat rus 2: Cel puțin nu aveți pierderi?
Soldat rus 1: Nu, avem pierderi. Bombardamente în fiecare zi, fără oprire. Și este al naibii de cald, băieții sunt îngroziți, demoralizați. Și căldura sporește sentimentele.
Soldat rus 2: Aveți aceleași uniforme călduroase de toamnă?
Soldat rus 1: La naiba, da!
Soldații ruși sunt disperați să plece din Ucraina
Alte interceptări arată disperarea unor soldați ruși de a pleca de pe front.
Într-o înregistare, un soldat rus îi spune unei femei, care ar fi iubita lui, că ar fi dispus chiar să se automutileze numai să nu mai fie nevoit să lupte.
Soldatul rus: M-aș ascunde să-mi trag una în mână. Și le spun apoi că m-a atins un fragment. Sau să-mi tai piciorul? Să folosesc un ciob sau un ciocan?
Femeia: Rănește-te, fă ceva și pleacă de acolo! Trebuie să te întorci viu acasă… Trage-ți un glonț în gleznă!
Soldatul rus: Nu va funcționa…
Iar mulți dintre soldații care au apucat să revină în Rusia nu mai vor să se întoarcă pe front, deși li se cere acest lucru. Și sunt tot mai multe mărturii în acest sens, avocații care se ocupă de astfel de cazuri spunând că e vorba de sute de soldați.