Șofer român de TIR, prins la volan cu 3,5 alcoolemie și fără centură / Bărbatul a fost condamnat la închisoare, în Franța

Șofer român de TIR, prins la volan cu 3,5 alcoolemie și fără centură / Bărbatul a fost condamnat la închisoare, în Franța
Sursa foto: L”Asalce

Un șofer român de TIR a cerut să fie judecat rapid și și-a recunoscut vina, după ce a fost surprins conducând camionul în zig-zag, luni dimineața, în Franța, scrie cotidianul Dernieres Nouvelles d’Alsace.

Șofer român, la volanul TIR-ului, cu 3,5 alcoolemie și fără centură

Șoferul român fusese interceptat de jandarmii plutonului Sainte-Croix-en-Plaine, în jurul orei 10.00, pe șoseaua de ocolire din Colmar, RD83, conducând camionul în zig-zag, potrivit libertatea.ro.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost prins cu o alcoolemie de 3,5 grame, ulterior fiind plasat în custodia poliției. El a făcut obiectul unui proces, marți după-amiază, în cadrul unei înfățișări privind recunoașterea prealabilă a vinovăției. Șoferul a primit o pedeapsă de șapte luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 200 de euro pentru că nu a purtat centura de siguranță.

În plus, acestuia i se interzice să conducă în Franța timp de un an.

Colegii românului au venit să-l ia de la Colmar, pentru că nu avea cine să mai conducă TIR-ul, care fusese indisponibilizat cu o zi mai devreme.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`