Un șofer de ambulanță din Kocani, din Macedonia de Nord, a murit, marți, după ce terminase ziua de lucru și s-a dus acasă să se odihnească. Acesta a transportat oameni răniți în incendiul din clubul Pulse.
Bărbatul își terminase ziua grea și lungă de muncă în care a transportat victimele din urma incendiului din club și a mers acasă să de odihnească și nu s-a mai trezit. Decesul a fost confirmat de către colegii și angajații de la Spitalul General Kocani. Cauza morții nu este cunoscută, conform știrileprotv.
Bărbatul era angajat de peste 20 de ani și a lucrat pentru serviciile de urgență.
Părinții, prietenii, rudele victimelor din urma incendiului din Macedonia de Nord caută în continuare vinovații și răspunsuri după tragedie. Mii de oameni s-au adunat, luni, pentru a protesta față de eșecurile din sistem care au făcut ca această nenorocire să se întâmple.
15 suspecți au fost reținuți, printre care și proprietarul localului, organizatorul evenimentul, responsabilii cu securitate și foști oficiali din ministerul economiei.
În cimitirul de Kocani s-au săpat 16 morminte noi pentru unele victime din incendiul din club. Data înmormântărilor încă nu a fost anunțată.