Șoc în Franța în sondajele privind alegerile prezidenţiale: Extrema dreaptă, pe primul loc

Publicat: 07 03. 2011, 21:15
Ziarul Le Parisien a publicat un sondaj de opinie, în care cifrele arată clar că Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, partid de extremă dreaptă, se situează pe primul loc în opţiunile de vot ale...

Ziarul Le Parisien a publicat un sondaj de opinie, în care cifrele arată clar că Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, partid de extremă dreaptă, se situează pe primul loc în opţiunile de vot ale francezilor, cu 23%, relatează rfi.ro. Le Pen este urmată de Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte şi de Martine Aubry, posibilă candidată a socialiştilor, fiecare cu câte 21%.

Francezii retrăiesc clipele din aprilie 2002, când în al doilea tur de scrutin s-au calificat preşedintele Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine. Alegerile au fost câştigate de Chirac, dar era pentru prima dată când un candidat al extremei drepte ajungea în al doilea tur, mai ales că niciun sondaj de opinie nu prevăzuse acest lucru.

Iată că în prezent, Marine Le Pen se află pe primul loc în sondaje şi automat poate intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Le Pen a câştigat notorietate printr-o supra-expunere mediatică. Acum câteva săptămâni Marine Le Pen a devenit oficial preşedinta Frontului Naţional, luând locul tatălui ei, Jean Marie Le Pen, cel care timp de decenii a încarnat extremă dreaptă franceză. Acest lucru a însemnat zeci de apariţii în presă şi la televiziuni, unde a putut să îşi exprime ideile.

Preşedintele Sarkozy şi partidele politice au avut o mare contribuţie în evoluţia lui Le Pen, mai ales că preşedintele a lansat, în ultimii doi ani, o serie de teme în dezbatere, care vin în sprijinul discursului populist.

Toate sondajele de până acum arată că oricare dintre cei patru candidaţi socialişti l-ar învinge pe Sarkozy în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Însă, până la alegeri se mai pot întâmpla multe. Istoria alegerilor franceze din ultimii 20 de ani ne arată că nici unul dintre candidaţii care au câştigat preşedinţia nu era dat favorit cu 14 luni înainte de scrutin.