HALUCINANT! Șobolani cusuți pe burtă, găsiţi lângă penitenciare. Deținuții îi foloseau pentru…
O nouă metodă prin care drogurile sau telefoanele mobile ajung la deținuții din penitenciare a fost descoperită.
Mai precis, trei rozătoare au fost găsite cusute pe stomac, lângă gardul unui penitenciar din Marea Britanie.
Când le-au deschis, autoritățile au descoperit că înăuntru se aflau cinci telefoane mobile și încărcătoare, trei cartele SIM și droguri.
„Acest lucru arată până unde pot merge criminalii pentru a introduce droguri în închisoare, dar și efortul pe care noi trebuie să îl depunem pentru a spori securitatea în penitenciar”, a declarat Roy Stewart, secretar de stat în Ministerul Justiției, transmite mirror.co.uk.
Incidentul a fost confirmat și de ministerul Justiției, care a spus că șobolanii au fost aruncați peste gard de infractori organizați, care sunt în legătură cu cei din închisoare.