Parlamentul Sloveniei a votat marți pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, o premieră pentru țările din Europa de Est, potrivit AFP preluată de Barron`s.
În iulie, Curtea constituțională a Sloveniei stabilea că aceste cupluri se pot căsători și pot adopta copii din punct de vedere legal, iar inițiativa de marți legalizează formal decizia curții.
Potrivit Curții constituționale slovene, legislația anterioară discrimina cuplurile gay din moment ce definea căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie și le oferea doar cuplurilor heterosexuale dreptul de adopție. Prin decizia sa, forul suspendase articolele în cauză și dăduse parlamentului sloven un termen de șase luni pentru modificarea legii.
Legea revizuită a fost adoptată marți cu 48 de voturi „pentru”.
„Prin aceste modificări, pur și simplu afirmăm că diferențele nu ar trebui să facă loc discriminării”, a declarat secretarul de stat Simon Maljevac, la prezentarea amendamentului.
„Recunoaștem drepturile cuplurilor de același sex, pe care ar fi trebuit să le aibă cu mult timp în urmă”, a adăugat oficialul.