Slovacia: Ultimele detalii despre starea de sănătate a premierului Robert Fico. Ce au transmis reprezentanții spitalului unde acesta este internat

Publicat: 24 05. 2024, 15:57
Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico. Sursa foto: Hepta.ro / Zuma Press / Tomas Tkacik

Spitalul unde este internat premierul Slovaciei, a transmis, vineri, că starea de sănătate a lui Robert Fico este în „uşoară ameliorare”.

Ce precizări au făcut reprezentanții spitalului

Reprezentanții spitalului au precizat în cel mai recent buletin medical că starea lui Fico se menţine „stabilă cu o uşoară ameliorare”, la care au adăugat, fără a da detalii: „Credem că acest progres va continua”.

Premierul slovac a fost împușcat miercurea trecută, pe 15 mai, cu patru gloanţe, într-o tentativă de asasinat, transmite AFP, conform Agerpres.

Fico a fost rănit în timp ce se saluta cu partizani ai săi, după o reuniune guvernamentală organizată în oraşul Handlova din centrul Slovaciei.

El a suferit apoi două intervenţii chirurgicale, la Banska Bystrica (centrul Slovaciei), starea sa fiind prezentată ulterior ca stabilă, dar gravă.

Ce a spus vicepremierul slovac despre starea de sănătate a lui Fico

Miercuri, vicepremierul Robert Kalinak a transmis presei că Fico va rămâne deocamdată la spitalul din Banska Bystrica.

„Starea lui este gravă, rănile sunt complicate. Transportul este complet în afara discuţiei pentru moment”, a spus Kalinak.

Atacatorul se numește Juraj Cintula și e un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost imediat arestat de gărzile de securitate ale premierului, iar sâmbăta trecută a fost plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare.