Situație uluitoare în Sofia: Crocodilul Crocky își face veacul lângă niște blocuri de locuințe, iar autoritățile bulgare nu reușesc să-l relocheze

Situație uluitoare în Sofia: Crocodilul Crocky își face veacul lângă niște blocuri de locuințe, iar autoritățile bulgare nu reușesc să-l relocheze
Sursa foto simbol: Pixabay

Autoritățile bulgare au încercat zadarnic să relocheze un crocodil de 1,6 metri, care-și face veacul lângă niște blocuri de locuințe din cartierul Botunets, din nord-estul capitalei Sofia. El ar trebui dus într-un mediu mai potrivit lui, dar un bărbat pretinde că-i e proprietar și nu vrea să renunțe la el. Iar vecinii s-au obișnuit cu „Crocky” drept animal de companie.

Dispută în Sofia pentru mutarea (sau nu) a crocodilului Crocky

Crocky stă pe un teren mlăștinos din apropierea blocurilor de locuințe, numai că specialiștii spun că ar trebui relocat într-un mediu mai potrivit pentru a-și regla temperatura corpului.

El a fost găsit întâmplător, în urma unei inspecții pentru tăierea ilegală de copaci, iar reprezentanți ai Grădinii Zoologice din Sofia și ai Inspectoratului Regional pentru Mediu și Apă (RIEW) au ajuns, marți, în zonă pentru a-l prelua, informează Politico.

Numai că un bărbat a susținut că e proprietarul crocodilului și că acesta e blând și nu mușcă, prin urmare nu vrea să-l cedeze. RIEW a confirmat că reptila e înregistrată și are permisiunea legală de a fi ținută în țară.

Când au ajuns reprezentanții statului, s-au strâns și mai mulți locuitori din zonă, care s-au obișnuit cu prezența animalului. La fața locului au fost solicitate echipaje suplimentare de Poliție, căci situația devenea tot mai tensionată în vreme ce angajații statului se certau cu proprietarul animalului.

Primarul, exasperat că Crocky nu e relocat

Situația a scos-o din sărite pe primărița Lilia Donkova. Ea a spus că a făcut sesizări la autoritățile de mediu și veterinare încă de luna trecută, dar nu a primit niciun răspuns.

„Pur și simplu nu mai am cuvinte. Am sentimentul că în țara asta pur și simplu nu mai există instituții”, a spus Donkova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`