Situație fără precedent în Elveția, acolo unde cetățenii nu au fost de acord cu instituirea unui venit minim de bază pentru tot poporul, fie că vorbim de salariați sau șomeri.
În urma referendumului care a avut loc în țară, elvețienii au respins această propunere, potrivit AFP.
Pe de altă parte, elvețienii au fost de acord cu accelerarea procedurii de azil.
În urma unui sondaj constatăm că 78% dintre cei care au fost chestionați s-au declarat împotriva salariului minim.
De cealaltă parte, 66% dintre intervievați au decis pentru revizuirea legislației în ceea ce privește azilul.
Astfel, inițiativa populară "Pentru un venit de bază necondiționat" a propus instaurarea unei alocații universale lunare pentru toți elvețienii, inclusiv pentru cetățenii străini rezidenți în Elveția de cel puțin cinci ani.
„Elvețienii au judecat duminică într-un mod realist (…) Să fii plătit fără să muncești, ar fi fost un pas major. Iar inițiativa nu era clară, ea era menită mai ales să alimenteze o discuție”, a declarat Andreas Ladner, un analist politic local.