Situație de coșmar creată de falimentul Thomas Cook. Turiștii, ținuți prizonieri de personalul hotelier, în Tunisia: „Nu putem părăsi hotelul. Mă simt de parcă aș fi ostatic”

Publicat: 23 09. 2019, 11:31
Sursă foto: Facebook

Thomas Cook, agenția britanică de turism ce tocmai a intrat în faliment, este forțată să le restituie banii turiștilor „ținuți ostatici” în hoteluri de către agenți de securitate, amenințați că nu vor fi eliberați până nu-și plătesc sejurul, pe fondul temerilor că „pensionarii vor fi nevoiți să doarmă pe plajă”, potrivit dailymail.co.uk.

Agenții de securitate de la Les Orangers, un complex turistic de lângă capitala tunisiană Tunis, și-a ținut porțile închise noaptea trecută, iar membrii hotelului cereau banii pe sejur, au anunțat turiștii.
Mai mulți dintre vizitatori au refuzat să plătească, motivând că ei deja au efectuat plata pentru sejururi în conturile agenției Thomas Cook. Chiar și așa, personalul hotelier a continuat să le ceară banii, ceea ce a condus la un adevărat scandal.

Thomas Cook a anunțat, luni, că le-a înapoiat banii turiștilor care plătiseră prin carduri bancare și a precizat că vizitatorii, care își rezervaseră locuri la Les Orangers, vor fi direcționați către alte direcții.
„Thomas Cook nici n-a pus falimentat încă și deja situația a devenit coșmar”, a afirmat Sarah Addison, una dintre turistele cu probleme.

Ryan Farmer, un alt turist aflat în aceeași situație, a adăugat și el: „Nu putem părăsi hotelul. Mă simt de parcă aș fi ostatic”.

Compania Thomas Cook deţine hoteluri, staţiuni turistice, companii aeriene şi nave de croazieră. Are în prezent 600 de mii de turişti, dintre care 150 de mii de britanici, în întreaga lume. Asta înseamnă că guvernele şi companiile de asigurări vor fi forţate să intervină şi să îi aducă acasă pe turişti dacă Thomas Cook intră în faliment. (Detalii AICI)