Situația din Siria, în centrul atenției la cea de-a 68-a Adunare Generală a ONU

Publicat: 23 09. 2013, 15:26
Cea mai intensă săptămână din an la sediul ONU debutează luni, zone fierbinți de pe glob, inclusiv Siria, reprezintând o prioritate pentru cei peste 200 de lideri de stat care vor fi prezenți la cea de-a...

Cea mai intensă săptămână din an la sediul ONU debutează luni, zone fierbinți de pe glob, inclusiv Siria, reprezintând o prioritate pentru cei peste 200 de lideri de stat care vor fi prezenți la cea de-a 68-a Adunare Generală a ONU.

Adunarea va avea loc la New York, acolo unde vor vorbi, la tribună, lideri precum președintele american Barack Obama, omologul său francez Francois Hollande și alți numeriși șefi de stat și miniștri. Printre aceștia se numără și noul președinte iranian Hassan Rohani, care se va întâlni marți cu Hollande, un rar contact între Iran și Franța.

În paralel, în cadrul Adunării, marile puteri vor continua, în culise, negocieri cu privire la criza majoră a momentului, şi anume războiul din Siria, care s-a soldat cu peste 110.000 de morţi începând din martie 2011 şi până în prezent, scrie AFP.  Washingtonul, Parisul şi Londra – pe de o parte – şi Moscova – de cealaltă – au poziţii opuse, de zece zile, în privinţa mijloacelor de punere în aplicare a unui plan de eliminare a armelor chimice pe care Damascul este acuzat, de către occidentali, că le-a folosit împotriva populaţiei.

În cazul în care poziţiile se apropie, Consiliul de Securitate al ONU ar putea să adopte o rezoluţie în cursul acestei săptămâni şi să iasă, astfel, din paralizia în care se află în privinţa crizei siriene.