Situația de la fabrica de oțel Azovstal este „aproape de o catastrofă”, spune proprietarul / Rusia spunea că în combinat s-au refugiat ultimele „formațiuni naționaliste” ucrainene din Mariupol
Situația de la fabrica de oțel Azovstal din Mariupol este „aproape de o catastrofă”, a declarat Yuriy Ryzhenkov, CEO la Metinvest Holding, compania care deține fabrica, joi, pentru CNN.
„Când a început războiul, aveam un stoc destul de bun de hrană și apă în adăposturile anti-bombă și în facilitățile de la fabrică, așa că pentru o anumită perioadă de timp civilii, ei au putut să îl folosească și practic să supraviețuiască din asta. Din păcate, toate lucrurile, ele tind să se epuizeze, în special mâncarea și necesitățile zilnice”, spune Ryzhenkov.
El a explicat că proviziile inițiale ajungeau pentru două sau chiar trei săptămâni, însă blocada creată de forțele ruse a intrat în a opta săptămână. Ucrainenii care se află acolo „nu s-au dat bătuți”, a subliniat liderul Metinvest Holding.
Ryzhenkov a precizat că a fost înființată o linie telefonică pentru angajații de la fabrica Azovstal și că până acum a fost luată legătura cu 4.500 dintre aceștia, dar că alți 6.000 încă nu au fost contabilizați.
„Să sperăm că încă sunt în viață, să sperăm că sunt OK și să sperăm că vor ieși și vom putea să le oferim tot confortul necesar”, a continuat Ryzhenkov.
Fabrica nu va funcționa sub ocupație rusă, a adăugat Yuriy Ryzhenkov.
„Întreprinderile noastre nu vor lucra sub ocupație rusă (…). Bineînțeles că rușii pot încerca să repornească fabricile, dar să vedem dacă se descurcă, mă îndoiesc foarte mult”, a mai spus el.
Rusia susține că la Azovstal s-au refugiat ultimele „formațiuni naționaliste” ucrainene din Mariupol
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a informat joi pe Vladimir Putin că forța rusă de invazie a cucerit orașul Mariupol, un punct strategic de la Marea Azov, și că „formațiunile naționaliste (ucrainene) rămase s-au refugiat în zona industrială a fabricii Azovstal”, transmite The Moscow Times.
Președintele Federației Ruse a salutat „eliberarea” orașului și a catalogat operațiunea ca fiind un „succes” pentru forțele ruse, însă i-a ordonat lui Serghei Șoigu să anuleze asaltul asupra fabricii Azovstal, spunând că o astfel de manevră ar fi „nepractică”.
„Ar trebui să ne gândim mereu, în acest caz în mod special, la salvarea de vieți și la sănătatea soldaților și a ofițerilor noștri. Nu e nevoie să ne urcăm în acele catacombe. Blocați această zonă industrială astfel încât să nu poată scăpa nici măcar o muscă”, a fost mesajul liderului rus pentru Serghei Șoigu.