Sistemul antirachetă de la Deveselu va deveni activ pe 18 decembrie: Baza Militară a primit Drapelul de luptă
Sistemul de apărare de la Deveselu va deveni activ pe 18 decembrie. Anunțul a fost făcut de adjunctul asistentului pentru afaceri europene al secretarului de stat american, John Heffern.
“Sistemul va deveni activ pe 18 decembrie. Va fi extraordinar şi felicitări poporului român, pentru că demonstreză foarte, foarte puternic o bună guvernare, transparenţă şi luptă anticorupţie. Am fost foarte entuziasmat să văd ce se s-a întâmplat la Bucureşti în ultimele două luni. Secretarul de stat Kerry a calificat angajamentul României pentru o bună guvernare drept un model pentru alte ţări”, a declarat oficialul american la RRA.
Cu privire la situația de securitate din regiune, John Heffern atrage atenția că există „provocări de peste tot”.
„Dinspre Est avem, desigur, probleme cu agresiunea Rusiei în Ucraina, avem probleme în Sud, de asemenea. Din perspectiva poziționării sale geografice și a angajamentului politic, România este importantă pentru noi, pentru a putea face față acestor provocări”, a adăugat acesta.
„Încă odată mulţumim guvernului român şi poporului român”, a conchis John Heffern.
Totodată, Baza Militară de la Deveselu, a Armatei Române, a primit Drapelul de luptă, într-o ceremonie care s-a desfășurat joi la sediul unității.
Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, i-a înmânat Drapelul de luptă noului comandant al Bazei, comandorul Răzvan Brătulescu.
Comandorul Brătulescu, care până acum a fost șef de stat major, a preluat comanda unității de la colonelul Veronel Vavură.