Siria: Oraș distrus aproape complet. 26.000 de localnici au fugit din cauza violențelor

Siria: Oraș distrus aproape complet. 26.000 de localnici au fugit din cauza violențelor

Un convoi al ONU a ajuns joi în orașul sirian Haffeh, găsindu-l aproape pustiu. Clădirile administrației de stat au fost arse, magazinele au fost abandonate și în mijlocul străzii se afla un cadavru.

Monitorii ONU au încercat și marți să intre în oraș, după timp de mai multe zile au avut loc lupte între rebeli și trupele loiale președintelui Bashar al-Assad, dar au fost obligati să se întoarcă, fiind atacați de gloată, relatează Reuters.

Rebelii au părăsit orașul săptămâna aceasta, dar au avertizat că miile de cetățeni care au rămas în Haffeh ar putea fi ucise cu sânge rece.

La sosirea convoiului, se puteau observa semne ale unor bombardamente intensive, fum care ieșea din clădirile distruse și mașini incendiate. În oraș mai rămăseseră doar câțiva localnici, unul dintre ei spunând că de acolo fugiseră peste 26.000 de persoane.

Răscoala împotriva regimului autocratic al lui Assad a început ca un protest pașnic în favoarea democratiei în marite 2011, dar s-a transformat treptat într-o insurgență armată din cauza represiunii forțelor loiale președintelui. În unele zone, s-a vorbit chiar despre escaladare până la nivelul unui război civil.

ONU a declarat că mai mult de 10.000 de persoane au fost ucise de la începutul violențelor de către forțele guvernamentale, iar reprezentanții regimului sirian spun că în jur de 2.600 de membrii ai forțelor de securitate au fost uciși de „teroriști islamiști” susținuți de alte state.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)