Siria: Cel puţin trei militari ruşi au murit în confruntări cu insurgenţii

Publicat: 20 10. 2015, 20:16
Foto: maltadaily24.com

Cel puţin trei militari ruşi au fost uciși, iar alți au fost răniți în confruntările din regiunea Latakia, din Siria. Militarii luptau alături de forţele subordonate regimului Bashar al-Assad, informează Le Figaro, citând surse militare proguvernamentale.

Insurgenții au lansat obuze într-o zonă în care se aflau cel puțin 20 de militari ruşi ce luptau alături de serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad.

Cel puţin trei militari ruşi au murit, iar alţii au fost răniţi, conform unor surse proguvernamentale siriene.

Începând din 30 septembrie, armata rusă efectuează atacuri în Siria, care, potrivit Moscovei, sunt îndreptate înpotriva grupării Statul Islamic. SUA acuză însă Rusia că intevenția sa are de fapt ca scop salvarea regimului condus de Bashar al-Assad.

Dacă informaţiile vor fi confirmate, acestea ar fi primele pierderi ruse înregistrate de la începutul raudurilor Rusiei în Siria.