Cel puțini de civili și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci au fost răniți la Deir Ezzor și Houle, lângă Homs, în urma intervenției de duminică a armatei siriană, mobilizată în zonă pentru a reprima revolta împotriva președintelui Bashar al-Assad, informează AFP.
La Deir Ezzor, forțele armate au deschis focul asupra populației, omorând cel puțin 20 de persoane și rănind alte zeci, potrivit reprezentanților unei organizații siriene pentru drepturile omului.
Totodată, intervenția forțelor de ordine la Houle, în apropiere de Homs, s-a soldat cu moartea a șapte civili, după ce armata a intrat, duminică dimineața, cu tancuri și vehicule blindate în oraș.
Secretarul general al ONU, Ben Ki-moon, l-a sfătuit recent pe șeful statului sirian, Bashar al-Assad, să înceteze atacurile asupra civililor.