Avioanele de vânătoare ale armatei siriene au ucis cel puțin 60 de persoane în suburbiile estice ale capitalei Damasc, în aceeași zi în care un elicopter militar s-a prăbușit în urma atacului armat al rebelilor sirieni, au afirmat activiști din această țară.
Activiștii au spus că suburbia estică Saqba și cartierul Zemalka, unde luptători ai Armatei Siriene Libere atacaseră și luaseră în stăpânire mai multe blocaje rutiere ale armatei, au fost atacate de cel puțin două avioane de vânătoare luni noapte, relatează Reuters.
Ambele suburbii sunt sărace și locuite în mod predominant de musulmani suniți, care reprezintă populația majoritară a Siriei, și s-au aflat în fruntea luptei împotriva președintelui Bashar al-Assad.
Autoritățile siriene au interzis accesul în zonă pentru cea mai mare parte a mass mediei străine, astfel că este imposibil să se verifice relatările activiștilor și rezidenților în legătură cu activitătile din capitală.
Se pare că centrul luptelor care durează de 17 luni s-a reîntors în marginile capitalei, după ce bătăliile s-au centrat timp de mai multe săptămâni în orașul nordic Alep.
Activiștii opoziției au declarat anterior că cel puțin 62 de persoane au fost ucise într-un atac asupra suburbiilor Damascului, luni, unele fiind executate sumar, la o zi după ce au acuzat trupele lui Assad și miliția sectariană că au masacrat sute de persoane în orașul vecin Daraya.
La ONU, secretarul general Ban Ki-moon a condamnat atacul din Daraya ca pe o „crimă îngrozitoare și brutală” care ar trebui imediat investigată în mod independent.
Noul președinte islamist egiptean Mohamed Mursi, care se pregătește să își facă debutul pe scena diplomației internaționale, a cerut luni aliaților lui Assad ajutorul pentru a în îndepărta pe liderul sirian de la putere.
„Acum este momentul să oprim această vărsare de sânge și pentru ca poporul sirian să își redobândească drepturile depline și pentru ca acest regim criminal să dispară de pe scenă,” a spus Mursi înainte de a începe o vizită în China și Iran.
„Nu este loc de discuții despre reformă, ci discuția este despre schimbare,” a spus Mursi.