Sinucidere suspectă a unei jurnaliste britanice: Femeia lucra pentru un ONG în Irak și a fost găsită spânzurată în toaleta de pe aeroportul din Istanbul

Sinucidere suspectă a unei jurnaliste britanice: Femeia lucra pentru un ONG în Irak și a fost găsită spânzurată în toaleta de pe aeroportul din Istanbul
Foto: telegrafonline.ro

O cercetătoare britanică care lucra pentru un ONG în Irak a fost găsită spânzurată în toaleta de pe aeroportul din Istanbul, după ce ratase avionul care urma să o ducă la Erbil.

Colegii săi refuză să creadă în presupusa sinucidere.

Jacqueline Sutton părăsise Londra după-amiaza târziu și sosise cu un avion în Turcia în jurul orei 22:00. Un al doilea avion, care urma s-o ducă în Irak, decola la miezul nopții.

Sutton ar fi intrat în panică după ce a realizat că nu are destui bani pentru a cumpăra un nou bilet, potrivit unor surse.

Corpul său neînsuflețit a fost descoperit de trei cetățeni ruși. Media locale au indicat că femeia s-ar fi spânzurat cu șireturile încălțărilor sale, conform Agerpres.

Această versiune a fost vehement contestată de rudele și prietenii săi.

Jurnaliști, lucrători umanitari, responsabili ai programelor de dezvoltare, toți cei care o cunoșteau sunt de acord că sinuciderea sa este improbabilă.

Într-un comunicat, ONG afirmă că încearcă să afle mai multe despre circumstanțele neclare ale morții sale – „Ea era extrem de sclipitoare, de înaltă competență și se putea descurca în medii dificile. Și era iubită de toți. Suntem total în stare de șoc. Jacky revenea în Irak plină de proiecte, în special pentru combaterea extremismului violent care amenință țara de care se atașase atât de mult. A fost una dintre cele mai bune specialiste ale noastre în programe de dezvoltare privind Irakul și și-a dedicat aproape zece ani din viață pentru a ajuta această țară”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”