Singapore: Un fumător care a aruncat mucuri de țigară pe fereastră a primit o amendă record de 12.800 euro

Publicat: 22 01. 2015, 17:54
Foto: reuters.com

Un bărbat din Singapore a primit o amendă record de 12.800 euro (19.800 dolari singaporezi) pentru că a aruncat mucuri de țigară pe fereastra apartamentului său, relatează Le Figaro.

Bărbatul de 38 ani a fost acuzat că a aruncat pe geam 34 de mucuri de țigări în patru zile, lucru dovedit cu ajutorul imaginilor de pe camerele de luat vederi, trebuie și să facă curat într-un spațiu public timp de cinci ore.

Statul Singapore are o legislație extrem de severă în domeniul curățeniei spațiilor publice și interzice aruncarea resturilor și ambalajelor pe stradă. Mai mult, importul de gumă de mestecat este interzis.