Președintele sindicatului UAW a amenințat că va amplifica greva începută vineri la nivelul celor trei fabrici ale General Motors, Ford și Stellantis dacă americanii nu vor face oferte mai bune.
„Dacă nu primim oferte mai bune (…), vom amplifica greva”, a declarat șeful UAW, Shawn Fain, informează G4media.
Discuțiile dintre sindicat și General Motors, Ford și Stellantis au fost reluate sâmbătă și s-a adus vorba despre un contract colectiv.
Începând de vineri, s-au închis trei unități: o uzină General Motors din Missouri, una Stellantis din Ohio și o sucursală Ford din Michigan. Greva afectează 12.700 dintre cei 146.000 de membri UAW de la cei trei constructori auto, care nu au făcut niciodată o grevă simultană.
Pentru a nu bloca toată producția, întreruperile de lucru sunt limitate.
Stellantis își dorește acum o majorare de aproape 21% pe patru ani a noului contract colectiv, în comparație cu 14,5% în urmă cu o săptămână. Pe de altă parte, UAW cere o creștere de circa 40%.
General Motors și Ford vor să majoreze salariile cu 20%.
Bilanțul economic al președintelui Biden a fost criticat, iar republicanii au profitat de acest subiect pentru a-l acuza pe acesta.
Economiștii îl acuză pe Biden pentru o parte din creșterea prețurilor și spun că are legătură și cu efectele pandemiei și cu măsurile luate de Trump la începutul perioadei de pandemie.
„Acești muncitori din industria auto care muncesc din greu se confruntă cu aceeași situație ca și ceilalți americani, și anume că salariile nu țin pasul cu inflația”, a afirmat Mike Pence, candidat la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din 2024.
Joe Biden, care candidează pentru al doilea mandat, le-a transmis membrilor UAW să „meargă mai departe” pentru a obține cee ace își doresc.
Mai mulți politicieni democrați și independenți de stângă au vizitat uzilele celor trei companii auto care se află în nordul SUA.