Silvio Berlusconi, vindecat de coronavirus, la 83 de ani / „Probabil cel mai dificil calvar din viața mea”
Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a fost declarat vindecat de COVID-19, părăsind spitalul luni, după 11 zile de la internare.
Silvio Berlusconi s-a vindecat de coronavirus
Berlusconi, în vârstă de 83 de ani, a fost testat pozitiv pentru COVID-19 după ce s-a întors dintr-o vacanță din Sardinia.
„Primele trei zile au fost extrem de dificile. A fost greu. Mulțumesc cerului, datorită medicilor, am trecut peste ceea ce a fost probabil cea mai dificilă încercare din viața mea”, a precizat fostul premier italian la externarea din spital.
Alături de el, au mai fost diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2 și doi dintre copiii acestuia, Barbara în vârstă de 36 de ani și Luigi, fiul în vârstă de 31 de ani.
La rândul ei, actuala iubită a lui Berlusconi, deputatul Marta Fascina în vârstă de 30 de ani a fost diagnosticată cu COVID-19.
Măsurile de combatere a răspândirii COVID-19, prelungite în Italia
Măsurile speciale pentru limitarea pandemiei de coronavirus vor fi prelungite în Italia până pe 7 octombrie, în urma deciziei Consiliului de Miniştri de la Roma.
Măsurile adoptate pentru a limita extinderea maladiei COVID-19 vizează folosirea măştilor de protecţie în spaţiile închise şi restricţii aplicate turiştii veniţi din alte ţări.
Decretul prevede menţinerea închisă a discotecilor, iar publicul nu este autorizat la marile evenimente sau pe stadioane, de exemplu la meciurile de fotbal.
Documentul prevede, de asemenea, obligativitatea purtării măştilor şi în aer liber între orele 18:00 şi 06:00, o dispoziţie care a fost introdusă pe 15 august, alături de alte măsuri precum închiderea localurilor de noapte şi a discotecilor.
Majoritatea restricţiilor de călătorie rămân în vigoare, precum obligativitatea de a realiza un test de coronavirus pentru cei care se întorc în Italia din călătorii efectuate în Spania, Malta, Grecia şi Croaţia. Aceste persoane pot să prezinte un test efectuat cu 72 de ore înainte în ţările de destinaţie.
Un nou test pentru COVID-19, înItalia
O companie din Italia a anunțat demararea producției unui test rapid pentru depistarea noului coronavirus, după ce a primit aprobarea Ministerului Sănătăţii. Totul se realizează pe bază de salivă, iar rezultatul apare în doar 3 minute, scrie wantedinrome.com
Pentru a afla dacă o persoană este infectată, este prelevată o mostră de salivă cu un beţişor cu capete de bumbac şi, graţie utilizării împreună a trei reactivi, se poate afla rezultatul precum la un test de sarcină: două linii înseamnă pozitiv, o linie este negativ.
Noul test de depistare a virusului COVID-19 a fost dezvoltat de compania Allum din localitate Merate (Lombardia), în colaborare cu Universitatea din Samnio.