Silvio Berlusconi și-a anunțat logodna cu Francesca Pascale, o tânără prezentatoare TV de 27 de ani

Publicat: 17 12. 2012, 12:54
Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, 76 de ani, a anunțat, luni, logodna cu prezentatoarea tv Francesca Pascale, în vârstă de 27 de ani. Berlusconi a făcut dezvăluirea la unul dintre posturile sale de tel...

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, 76 de ani, a anunțat, luni, logodna cu prezentatoarea tv Francesca Pascale, în vârstă de 27 de ani.

Berlusconi a făcut dezvăluirea la unul dintre posturile sale de televiziune, chioar dacă nu s-a despărțit official de a doua sa soție, Veronica Lario.

„Este oficial, m-am logodit cu Francesca Pascale şi, în sfârşit, nu mă mai simt singur”, a declarat Berlusconi.

Frumoasa prezentatoare s-a aflat constant alături de el după ce a anunţat că va candida în alegerile generale din februarie, relatează DailyMail.

“Este o diferenţă de vârstă de 49 de ani între noi. Ea este o fată frumoasă şi chiar şi mai frumoasă interior, cu principii morale solide. Este foarte apropiată de mine, mă iubeşte, iar eu simt acelaşi lucru”, a adăugat Il Cavaliere, precizând că „este o foarte bună prietenă” a fiicei sale, Marina.

În ultimele săptămâni, noul cuplu a fost văzut de mai multe ori împreună, dar abia acum au confirmat relația de dragoste.

Francesca e una dintre fetele care participau frecvent la petrecerile date de Berlusconi şi deşi presa a mai scris despre ea că ar fi amanta lui, frumoasa italiancă a negat acest lucru şi a şocat presa din Peninsulă, declarând că tânjeşte după “norocul de a fi iubită de Berlusconi” şi că şi-ar fi dorit să ajungă în patul lui.