Silvio Berlusconi lansează noi critici la adresa Uniunii Europene

Publicat: 13 02. 2013, 17:19
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a lansat un nou val de critici la adresa Germaniei și Franței în cadrul UE, spunând că majoritatea italienilor ar respinge moneda euro în cadrul unui referendum. ...

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a lansat un nou val de critici la adresa Germaniei și Franței în cadrul UE, spunând că majoritatea italienilor ar respinge moneda euro în cadrul unui referendum.

Berlusconi, supărat pe UE şi pe unii lideri care, după părerea lui, nu inspiră încredere, i-a criticat din nou pe Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care sunt „totalmente necunoscuţi”, inclusiv în rândul compatrioţilor lor, arată Mediafax.

Aceasta demonstrează că „Germania şi Franţa nu vor să cedeze nici măcar o fărâmitură din puterea lor”, consideră fostul premier italian, care a participat la un forum privind alegerile legislative din 24 şi 25 februarie, organizat de către agenţia naţională de presă Ansa.

Spre deosebire de succesorul său, Mario Monti, care beneficiază de susţinere din partea Uniunii Europene, Berlusconi deseori în ultimii ani a avut conflicte cu diverse instituţii, lideri şi ţări membre ale UE.