Silvio Berlusconi aproape a leșinat în timpul unui discurs, la Roma (VIDEO)
Silvio Berlusconi s-a simţit rău în timpul unui discurs susţinut la Roma. Fostul premier al Italiei, în vârstă de 77 de ani, s-a adresat Consiliului Naţional pentru relansarea partidului Forza Italia.
Spre finalul discursului însă, Berlusconi a fost la un pas de a îşi pierde cunoştinţa. Imediat, medicul personal, dar şi mai mulţi colegi au venit pentru a îl susţine pe fondatorul partidului.
Cu ajutorul susţinătorilor, Berlusconi a reuşit să termine discursul.
Incidentul a avut loc cu ocazia relansării formaţiunii Forza Italia, desprinsă din Partidul Poporul Libertăţii. Fostul premier a decis să rupă vechiul partid în două din cauza conflictului pe care îl are cu secretarul general, Angelino Alfano. Liderul partidului s-a declarat împotriva lui Berlusconi după ce acesta a fost condamnat la un an de închisoare în dosarul Mediaset.