Sicriul unui bărbat, în flăcări în timpul priveghiului. Incendiile din Sicilia au ajuns la locuințe

Publicat: 28 07. 2023, 14:11
Foto: Captură video

Italia este scena fenomenelor extreme în aceste zile. În Sicilia, temperaturile extrem de crescute au dus la incendii de vegetație, iar casele oamenilor sunt amenințate de flăcările care se extind cu rapiditate.

Sicriu parțial ars

Dublu moment de durere pentru o familie din Palermo. În timp ce își plângeau bărbatul drag, persoanele prezente la priveghi au trebuit să abadoneze bărbatul decedat, după ce flăcările au cuprins sicriul, care a ars parțial, informează știrileprotv.

Polițiștii au venit numaidecât în ajutorul persoanelor îndoliate și au început să stingă flăcările cu furtunurile de apă. Ei au fost ajutați și de localnici, care veneau cu gălețile pline cu apă. Cu toții au reușit să controleze focul până când pompierii au ajuns la fața locului.

Nu au fost victime

Incendiul a pornit de la munții din jur, iar pompierii erau implicați în stingerea altor focuri, astfel că până la sosiera lor flăcările s-au extins până la casele oamenilor.

„Suntem în viață printr-un miracol”, au spus localnicii terifiați de faptul că au fugit din calea focului.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar mai multe case și mașini din cartier au ars.