Sfârșit tragic pentru un român din Italia. Bărbatul a murit electrocutat la locul de muncă în timp ce suda

Publicat: 08 02. 2024, 16:25
Actualizat: 08 02. 2024, 16:25
Sursa Foto: Freepik.com

Un român în vârstă de 40 de ani, care muncea în Italia, și-a pierdut viața în timp ce suda.

Tragicul eveniment a avut loc miercuri, 7 februarie, în momentul în care bărbatul lucra la sistemul electric al unei grădiniţe din Terme Vigliatore, din provincia Messina, Sicilia, potrivit news.italy24.press.

Moarte tragică a unui muncitor român în Italia

Colegii românului, care era tată a trei copii, au chemat imediat ajutor, însă eforturile de salvare ale echipelor de intervenție nu au avut succes, iar bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Acesta este locuia de 16 ani în Mazzarrà Sant’Andrea, Sicilia. În acest moment ancheta este condusă de poliţia din Terme Vigliatore, iar cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Milazzo pentru efectuarea formalităților legale.