Sfârșit tragic pentru doi soți! Au murit din cauza căldurii excesive din casă / Ce temperatură era în locuință

Publicat: 11 01. 2024, 19:33
Sursa foto: Freepik.com

Doi soți au murit din cauza căldurii excesive din casă, după ce au pornit un calorifer. Joan Littlejohn, în vârstă de 84 de ani, și Glennwood Fowler, în vârstă de 82 de ani, au fost găsiți fără suflare în propria locuință din Spartanburg, Carolina de Sud.

Doi soți, găsiți fără suflare din cauza căldurii excesive din casă

Echipele de intervenție ajunse la fața locului nu au depistat semne de intoxicare cu monoxid de carbon, dar au descoperit că temperatura corporală a celor doi soți era de 41 de grade Celsius.

Pompierii au constatat ulterior că temperatura din locuință depășise limitele suportabile, atingând 49 de grade Celsius, scrie Mirror.

Un membru al echipei de intervenție a declarat: „caloriferul era atât de fierbinte încât părea că subsolul ardea”. În urma unor măsurători, autoritățile au dezvăluit că temperatura caloriferului în sine era de 1.000 de grade Fahrenheit.

Chiar dacă temperatura a fost una insuportabilă, autoritățile nu au identificat semne de intoxicație cu monoxid de carbon sau alte substanțe toxice. Pentru a investiga circumstanțele precise, polițiștii au deschis o anchetă, atenția fiind îndreptată, în special, către dispozitivul de încălzire.

Autoritățile vor continua o anchetă în acest caz. Familia și apropiații celor doi soți nu au oferit declarații cu privire la cele întâmplate.