Serghei Lavrov: Rusia va recunoaște alegerile organizate de separatiști în estul Ucrainei

Publicat: 28 10. 2014, 13:06
Foto: rt.com

Rusia va recunoaşte rezultatele alegerilor legislative şi prezidenţiale organizate la 2 noiembrie de rebelii proruşi în regiunile controlate de ei în estul Ucrainei, a anunţat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

„Sperăm că alegerile vor fi organizate aşa cum s-a convenit şi noi vom recunoaşte, bineînţeles, rezultatele”, a declarat Serghei Lavrov în cursul unui interviu realizat de cotidianul rus Izvestia.

„Sperăm că exprimarea poporului va fi liberă şi că nimeni nu va încerca să o perturbe din exterior”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, alegerile care trebuie să aibă loc în cele două „republici” proclamate de separatişti în estul Ucrainei „vor fi foarte importante pentru legitimizarea autorităţilor”.

„Este vorba despre unul dintre punctele cele mai importante ale acordului de la Minsk” privind instaurarea unui armistiţiu în Ucraina, încheiat la 5 septembrie cu participarea Rusiei, a apreciat Lavrov.

Regiunile aflate sub controlul rebelilor proruşi nu au participat la alegerile legislative organizate duminică în restul Ucrainei. Autorităţile separatiste au promis organizarea propriului lor scrutin la 2 noiembrie.