Lumea tenisului feminin, în stare de şoc de câteva ore! Prima reacţie după evenimentul uluitor

Publicat: 03 08. 2018, 13:58

Britanica Johanna Konta (48 WTA) a învins-o categoric pe Serena Williams (36 de ani, 26 WTA), scor 6-1, 6-0, în doar 53 de minute de joc la Wimbledon.

Astfel, este prima dată pentru Serena când nu câştigă mai mult de un game într-un meci, potrivit prosport.ro.

Jocul americancei s-a dezintegrat, adversara sa a prins încredere şi a lovit foarte puternic din spatele terenului, iar rezultatul a fost şocant pentru fanii veniţi să vadă o reprezentaţie bună a finalistel de la Wimbledon. Williams a pierdut 12 game-uri consecutiv, a ieşit de pe teren cu capul plecat după doar 53 de minute de joc şi s-a ales, la 36 de ani, cu cea mai usturătoare înfrângere a carierei.

„Nu am fost în formă bună în primul set, iar ea prins încredere şi a câştigat uşor. Pot juca de un milion de ori mai bine. Am avut atât de multe lucruri în minte, nu am timp să fiu şocată de o înfrângere într-un meci în care a fost clar că nu sunt, acum, la cel mai bun nivel al meu. Dar nu am renunţat pur şi simplu, m-am mişcat ceva mai bine şi încerc să iau doar părţile pozitive din acest meci” a declarat fostul lider mondial.