Serbia vrea acordul forțelor NATO pentru a trimite 1.000 de polițiști și militari în Kosovo

Publicat: 16 12. 2022, 17:17
Sursa Foto: Hepta

Guvernul sârb vrea acordul comandantului forţelor NATO de menţinere a păcii pentru a permite trimiterea a 1.000 de poliţişti şi personal militar în Kosovo, a fost anunțul făcut joi seară de preşedintele Aleksandar Vucic, relatează Reuters.

Belgradul face o astfel de solicitare prima dată de la rezoluţia a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite ce a pus capăt războiului din 1998-1999, când NATO a bombardat rămășițele Iugoslaviei deja destrămată, care cuprindea Serbia şi Muntenegru, ca să protejeze Kosovo, cu majoritate albaneză.

Serbia așteaptă un răspuns

Guvernul va cere revenirea a sute, dar nu mai mult de 1.000 de trupe de armată şi poliţie”, a declarat Vucic, spunând că va trimite solicitarea prin e-mail şi o va înmâna fizic KFOR, misiunea NATO în Kosovo, vineri la un punct de trecere a frontierei, potrivit digi24.ro.

„Nu mă aştept să primesc un răspuns pozitiv”, a adăugat Vucic, conform Agerpres.

Serbia vine cu această solicitare în timp ce autorităţile din Kosovo au parte de mai multe încăierări cu sârbii din regiunea de nord, unde aceştia reprezintă majoritate.

Potrivit rezoluţiei ONU, Serbia ar putea, dacă KFOR aprobă acest lucru, să-şi staţioneze personal la punctele de trecere a frontierei, situri religioase creştine ortodoxe şi zone cu majoritate sârbă.