Serbia cere bani Europei pentru a face față imigranților (VIDEO)

Serbia cere bani Europei pentru a face față imigranților (VIDEO)

Serbia cere Uniunii Europene bani pentru a se descurca cu viitorul blocaj al fluxului de refugiați. Mai ales că țara următoare pe traseul migranților, Ungaria intensifică lupta împotriva trecerii ilegale a frontierei, informează B1 TV.

Guvernul de dreapta de la Budapesta a spus că va reduce fluxul de migranți de la frontiera sudică cu Serbia la zero până la mijlocul lunii septembrie, cu gardul de 3,5 metri înălțime pe cale de a fi finalizat și cu măsurile adoptate de Parlament vineri, prin care se stabilesc zone de tranzit în apropierea graniței și se înăspresc pedepsele pentru trecerea ilegală a frontierei.

Încă din cursul zilei de vineri, guvernul sârb a adoptat un plan de acțiune pentru imigranți. Nu există însă nicio decizie la nivelul UE prin care Serbia ar fi obligată să primească imigranți.

Ministrul Muncii își dorește ca relația cu Ungaria, dar a precizat că procedura nu e atât de simplă și conform procedurii UE, imigranții trimiși înapoi pe unde au pătruns în UE.

În ceea ce privește zidul pe care ungurii vor să-l finalizeze, ministrul a apreciat că acest zid poate încetini afluxul de imigranți, însă acea sârmă nu va opri afluxul.

Ministrul Muncii și-a îndemnat vecinii să aplaneze  conflictul și încetarea unor cuvinte grele mai des folosite: ”Zidul ungar nu va reși să oprească viața, că valorile creștine nu pot să oprească viața

Serbia cere bani Europei pentru a face față imigranților

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)