Serbia nici nu doreşte şi nici nu intenţionează să adere la NATO, având în vedere relaţia dificilă din trecut cu alianţa militară, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului de la Blegrad, Maja Gojkovic, într-un discurs susţinut chiar în Duma de Stat de la Moscova.
„În contextul condiţiilor geopolitice dificile marcate de instabilitate, Parlamentrul Serbiei a luat decizia de a rămâne neutră militar. Ca naţiune, dorim să ne protejăm spaţiun nostru aerian şi ţara. Serbia nu are nici aspiraţia şi nici intenţia de a adera la NATO. Istoria noastra cu alianţa este prea dureroasa pentru a ne gândi la acest lucru. Cu toate acestea, Serbia rămâne deschisă colaborări, iar politica de neutralitate militară ne permite să lucrăm deschis cu toţi partnerii din regiune şi nu numai în interesul stabilităţii”, a afirmat oficialul sârb, citat de agenţia Tass.
Conform unui sondaj de opinie, 62% din populaţia Serbiei nu au iertat NATO pentru bombardarea Iugoslaviei în 1999. Acelaşi procent afirmă că nu vor accepta nicio scuză din partea NATO, dar trendul este unul în schimbare deoarece o treime din populaţia tânără sunt gată să treacă pentru conflictele trecutului.
Majoritatea absolută a sârbilor, 84%, s-au pronunţat împotriva aderării la NATO, iar 68% arată că acest lucru nu va aduce nimic pozitiv pentru ţara lor.
În schimb, Serbia se poziţionează politic din ce în ce mai aproape de Rusia, acest lucru fiind vizibil şi în domeniul apărării unde au avut loc mai multe exerciţii comune.