Separatiștii proruşi vor noi condiții pentru încetarea conflictului, inclusiv ca Ucraina să nu adere la NATO şi UE

Separatiștii proruşi vor noi condiții pentru încetarea conflictului, inclusiv ca Ucraina să nu adere la NATO şi UE
Foto: inprofunzime.md

„Republicile populare” de la Doneţk şi Lugansk vor solicita Kievului să respecte noi condiţii.

Pe lângă prevederile documentului final agreat joi la Minsk, acestea prevăd ca Ucraina să-şi menţină statutul de „stat nealiniat”, a declarat luni liderul separatist Denis Puşilin.

Astfel, cele două entităţi separatiste insistă „în primul rând” asupra anulării tuturor deciziilor conducerii politice şi militare ucrainene cu privire la operaţiunea „teroristă” din regiunea Donbas, adaugă Pușilin.

„Orice reconciliere veritabilă va fi imposibilă atât timp cât aceste decizii şi ordine ruşinoase şi criminale, care au condus la moartea a mii de oameni şi la pagubele oribile, sunt în vigoare”, a declarat el.

„Anularea (deciziilor) lor ar fi un act de pocăinţă din partea oligarhilor de la Kiev, iar populaţia din Donbas va decide dacă-i va ierta sau nu”, a continuat el.

Puşilin a subliniat, de asemenea, că cele două „republici” vor insista ca Ucraina să-şi păstreze statutul de stat „nealiniat”, referindu-se la demersurile insistente ale autorităţilor proocidentale de a adera la NATO şi UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`