Senzații tari într-o cafenea din Spania: Clienții pot experimenta cutremure de 7,8 pe Richter (VIDEO)

Publicat: 25 05. 2012, 13:12

Pentru amatorii de senzaţii tari, un cutremur puternic nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Tocmai la asta s-au gândit şi câţiva spanioli, care au deschis Disaster Cafe, o cafenea ce le propune clienţilor senzaţii unice. Mai exact, experienţa intensă a unui seism cu intensitatea de 7,8 pe scara Richter.

Chiar dacă numele nu pare unul prea primitor, cafeneaua  din oraşul spaniol Lloret de Mar nu duce deloc lipsă de clienţi.

Iar atmosfera este cu totul specială. Dacă nu se sperie de ţipetele care se aud din interior, clienţii pot observa, imediat ce trec pragul cafenelei, că este un loc mai puţin convenţional. Ospătarii poartă costume speciale şi căşti de protecţie iar podeaua se zdruncină din când în când, imitând un cutremur. Totul este completat de lumina lămpilor care începe să pâlpâie şi de strigătele clienţilor, luaţi prin surprindere de seismele care vin la pachet cu mâncarea şi băutura. Fiecare mişcare telurică artificială durează numai câteva secunde şi produce uneori mici pagube, câteva farfurii, ceşti şi pahare. Imediat ce cutremurul se încheie, oamenii îşi reiau conversaţiile şi aşteaptă cu nerăbdare următorul seism.

Cafeneaua este una dintre principalele atracţii din zonă iar amatorii de senzaţii tari s-au transformat în clienţi fideli ai Disaster Cafe.

Spania: O cafenea reproduce cutremure de 7,8 pe Richter

Embed: " />