Rusia va fi sancționată încă o dată de Statele Unite ale Americii, a anunțat, joi, la Chișinău, senatorul american John McCain.
Acesta a purtat discuții cu deputați din Republica Moldova, arătându-le acestora îngrijorarea Washingtonului vizavi de ultimele declarații făcute de președintele rus Vladimir Putin, informează Agerpres.
”Desigur, avem temeri ce se referă la cele menționate de Putin, în special integritatea teritorială a țărilor din regiune. Noi, în Congresul SUA, republicanii și democrații, vom lucra împreună pentru a sancționa Federația Rusă pentru acțiunile întreprinse la adresa țărilor din regiune. Și am convingerea că acele sancțiuni vor fi susținute în Congresul SUA și vor fi adoptate foarte curând”, a declarat McCain.
Senatorul american se află la Chișinău pentru a doua oară, după ce prima sa vizită oficială a avut loc în 2011.