Senatorii americani propun sancțiuni copleșitoare pentru Rusia! Proiectul de lege pare să fie susținut și de republicani, și de democrați
Senatorii democrați și republicani din Statele Unite ale Americii doresc să aplice o nouă serie de sancțiuni asupra Rusiei, sectoarele vizate fiind cel bancar și cel energetic, din cauză că Moscova a intervenit în alegerile prezidențiale din 2016, dar și din cauza agresiunii asupra Ucrainei, potrivit Reuters.
Lindsey Graham (Rep) și Bob Menendez (Dem) sunt cei care vor introduce proiectul de lege, cu mențiunea că acesta este mult mai dur decât cel de anul trecut, care deși trecea de Congres, se oprea pe masa președintelui Trump. Liderul de la Casa Albă spunea, pe 30 ianuarie 2018, că refuză să aplice noi sancțiuni asupra Rusiei, potrivit The Independent, deși chiar el fusese un promotor puternic al acestor idei, în mai multe rânduri.
Totuși, de această dată, proiectul pare să aibă șanse mult mai mari de promulgare, în condițiile în care se bucură de o susținere bipartizană, tot mai multă lume fiind nemulțumită de atitudinile Rusiei față de afacerile interne din alte țări. Documentul poate trece fie ca întreg, fie sub formă de amendamente la alte proiecte similare.
Sancțiunile vizează: băncile rusești care sprijină eforturile ofițerilor de a interveni în alegerile de peste hotare; sectorul cibernetic, noua datorie externă; și indivizii hotărâți „să faciliteze activitățile corupte și ilicite, direct sau indirect, în numele lui Vladimir Putin”.
Ba mai mult, proiectul de lege vizează și sectorul de petrol și gaze, care îi aduce Guvernului rus aproximativ 40% din venituri. Sancțiunile sunt extinse și asupra indivizilor care produc bunuri și servicii sau finanțează dezvoltarea de petrol brut în țară.
Nu în ultimul rând, chiar și investițiile rusești în proiectele energetice de peste granițe, precum cele în gazul natural lichefiat, ar avea de înfruntat sancțiuni, dacă proiectul de lege este promulgat.