Semnificația ținutei prințesei Kate Middleton purtată la Wimbledon. Ce mesaj a vrut să transmită

Publicat: 16 07. 2024, 09:19
Actualizat: 16 07. 2024, 09:48
Sursa foto: Instagram/ princeandprincessofwales

Kate Middleton a avut cea de-a doua apariție în public de când a fost diagnosticată cu cancer, fiind prezentă la turneul Wimbledon, alături de fiica ei Charlotte.

Ce ținută a purtat Kate la Wimbledon

Prințesa de Wales a ales o rochie mov care transmite mesaje subtile despre starea sa, alegere care nu a fost deloc întâmplătoare, informează Pro TV.

Apariția prințesei Kate a fost aplaudată de mulțimea fanilor din tribune, iar ea a fost extrem de emoționată de primirea de care a avut parte.

Kate a purtat o rochie midi mov de la Safiyaa, în picioare a avut tocuri nude, ținută pe care a asoritat-o cu o geantă. Rochia avea volane, o croială foarte elegantă care îi punea în evidență silueta. Fundița, pe lângă faptul că a completat întreaga ținută, simbolizează și legătura sa cu clubul de tenis.

Semnificația ținutei

Astfel, culoarea mov este asociată cu regalitatea, puterea și luxul și simbolizează putere și reziliență. Un expert în culori a observat că movul o calmează pe prințesă și îi pune în lumină calitățile de lider, dar și viziunea creativă.

Kate Middleton a apărut pentru a doua oară în public, de când a fost diagnosticată cu cancer, la finala de la Wimbledon, unde Carlos Alcararaz l-a învins pe Novak Djokovic, iar prințesa i-a oferit marele trofeu. Ea este pasionată de tenis și de cele mai multe ori participă la turneurile de la Wimbledon. În plus, ea este deținătoarea All England Lawn Tennis and Croquet Club, ceea ce evidențiază pasiunea pentru sport. În plus, rochia mov și fundița verde închis este asociată culorilor oficiale ale clubului.