Seism cu magnitudinea de 5,9, produs în sud-vestul Chinei

Publicat: 30 05. 2014, 09:05

Provincia chineză Yunnan a fost scuturată, vineri, de un cutremur cu magnitudinea de 5,9, anunță Institutul american de geofizică (USGS).

Seismul s-a produs la o adâncime de zece kilometri, generând cel mai probabil o zguduire telurică ”foaret puternic” resimțită, capabilă să cauzeze pagube, a completat USGS.

Regiunile montane din sud-vestul Chinei, în special provinciile Yunnan şi Sichuan, sunt frecvent afectate de cutremure.